text size: A | A | A

Controverse

Culpabilizarea victimei si absolvirea agresorilor. Satul care face front comun cu violatorii

de Irina, 16 Iulie 2015


Atunci cand, in urma cu o luna, citeam ca judecatorii au dispus cercetarea in libertate a celor 7 persoane de sex masculin (fapt necontestat de procurorii vasluieni desi actul este unul fara precedent in judet) acuzate de privarea de libertate si de violul unei fete de 18 ani, am crezut ca este o eroare. Inexplicabila si revoltatoare pentru mine, dar pe care instanta a motivat-o prin faptul ca cei sapte nu aveau antecedente penale: "masura arestarii preventive nu mai intruneste cerinta proportionalitatii cu gravitatea acuzatiei". Ati inteles ceva? In aceeasi logica, un criminal, pana sa ucida, este posibil sa nu aiba antecedente si sa fie chiar la zi cu plata facturilor si ratelor. Ba chiar sa dea saru' mana vecinelor, dupa cum vedem mereu in acele imbecile declaratii pe care presa le ia la "fata locului", incercand sa creeze un profil al suspectilor. Decizia instantei m-a facut sa-mi pun tot felul de intrebari: de la cum percep autoritatile violul, cu specificarea ca aici era vorba de unul in forma agravanta – viol in grup, pana la ce mai constituie azi pericol pentru societate.

Ceea ce avea insa sa ma zguduie era un material din Adevarul despre cum se raporteaza comunitatea locala la faptele celor 7. Socul a fost sa aflu ca exista o tabara a sustinatorilor violatorilor (nu le spun "acuzati"sau suspecti intrucat cel putin 3 dintre ei si-au recunoscut deja faptele). Ca tabara aceasta nu se manifesta numai intre patru pereti sau patru ochi, ci este extrem de vocala, inclusiv in mediile online si declansand o adevarata campanie de denigrare a victimei.

Si pentru ca memoria mea inca functioneaza, mi-amintesc, iar si iar, de Tudorel Butoi. De lelitele balcanice care trebuie sa aiba grija cu cine urca in lift si care trebuie sa se abtina de la a bate parcurile ca exploratorii. L-am citat din memorie. Fata de acum presupun ca, in mentalitatea unuia ca Tudorel Butoi, Sef al laboratorului psihologic de detectie a comportamentului simulat din Politia Capitalei, este o astfel de lelita.

Pe langa spectacolul asta infiorator, al unei comunitati in care tabara celor care acuza violatorii si cauta sa protejeze victima, asa cum este firesc din partea unei societati care nu e inca total corupta, se afla in minoritate, chestiuni precum ignoranta galopanta, analfabetismul in crestere – la propriu sau functional – dezastrul din sanatate, ineficienta aparatului de stat par toate minore si lipsite de greutate.

Ce fel de lume este aceea in care victima unui viol este blamata, iar violatorii sunt scuzati, compatimiti, ba chiar pusi sub umbrela lui "ea i-a nenorocit"? Cat de bolnavi suntem? Cum putem privi, ca societate, in ochii acestei fete si a parintilor ei umiliti, striviti de un sistem lipsit de compasiune si de morala nu doar ca profunzime, ci chiar la nivel de aparenta? Ce fel de femei sunt acelea din satul vasluian care nu au dram de empatie pentru cele mai slabe dintre ele, prada unei agresiuni atat de ingrozitoare? Mai mult, cum pot pretinde ca fata a "instigat la viol"?
...continuare in pagina 2

Pagina
1 2
Flu.ro
share on facebook
Iti place Flu? Arata asta cu un like mai jos:

rating
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10
nota obtinuta 8.9
comentarii (38)
1. alexandra
July 16th, 2015 at 3:29pm
cui sa ii pese de cineva din tara asta? Orice ai pati, trebuie sa-ti faci singur dreptate, altfel nu pasa nimanui. Popor de manelisti si de taranoi agramati, cu mentalitate de "veceu la curte, femeie la cratita, barbatu' la carciuma"
2. Irina
July 16th, 2015 at 4:19pm
Cazul asta m-a lasat muta. Plina de revolta si de amaraciune.
3. Ele
July 16th, 2015 at 5:28pm
Nici nu vreau sa ma gandesc ca simte fata aceea sau parintii ei! Si femeia respectiva, Dorina Burada (nu pot sa-i zici doamna) ce ar simti daca ar fi torturata fata ei in acest mod? Sau baiatul ei de la un grup de 7 barbati? Ar trebui trasa la raspundere intr-un fel! Asta este hartuire!
4. Irina
July 16th, 2015 at 5:42pm
Ar merita tarati intr-un proces de calomnie si hartuire. Dar in situatia in care se afla familia fetei acum... numai de asta nu le arde.
5. cristina
July 17th, 2015 at 12:00pm
Ar trebui sa pateasca acelasi lucru toti sustinatorii agresorilor, inclusiv Dorina Burada si cei care au hotarat judecarea nenorocitilor in libertate : sa fie violati de 7 barbati ore in sir, sa vedem atunci daca mai au aceeasi parere...
6. Maria
July 17th, 2015 at 1:35pm
Extrem de trist si de revoltator... Te face sa te intrebi : cum de ne mai tine D-zeu pe pamant?

Felicitari flu.ro pentru articol. Daca ne-am sesiza mai multi, poate am reusi sa schimbam ceva.
7. Iulia
July 17th, 2015 at 2:06pm
Cei care o hartuiesc pe fata ar trebui judecati pentru calomnie. Asa zisul sat este o cocina de porci. Ar trebui ocolit de toti, ca un focar de ciuma. Procesul ar trebui transferat la Bucuresti, pana cand se face curatenie in sistemul judiciar din Vaslui, data fiind evidenta incapacitatea de care a dat dovada. Coruptie sau prostie? - pana la urma e totuna.
8. Alexandra G.
July 17th, 2015 at 10:12pm
Doamne fereste ! Dar este revoltator! Strigator la cer! Mama ma-sii!! Imi paralizeaza creierul situatia prezentata...
9. Delia
July 18th, 2015 at 12:05am
Nu pot sa cred ca in 2015 inca mai tratam cu nepasare si lipsa de compasiune astfel de cazuri. Cei care ii sustin pe agresori nu sunt oameni, poate doar au chip de om, dar ar trebui privati de societate, impreuna cu cei 7 dobitoci. Nu am evoluat deloc ca popor, a trecut civilizatia si omenirea pe langa tara noastra, ne-a ocolit. Ce ne facem, oameni buni ? Tot prostul face ce vrea in tara asta. Avem copii de crescut si de educat, dar societatea lasa de dorit. Sper sa se rezolve in favoarea victimei si sa treaca mai usor, cat de usor se poate, peste toate astea.
10. Nickolle
July 19th, 2015 at 4:11pm
Eu as sugera ca acesti "oameni gospodari " care au crescut acesti avortoni, sa fie supusi acelorasi perversiuni si sex fortat, la care a fost supusa acea fata.
Si peurma sa vina sa ne impartaseasca parerile lor.Mai mult decat atat, mama monstrului care a initiat aceste fapte bolnave , cea care a facut pe facebook acel grup de discreditare aberanta pentru copila mutilata pe viata, sa fie prima care experimenteaza toate umilintele suportate de acea copila.
Dezaxati , scelerati si primitivi.
Violul este o infractiune reglementata de art.197 din Codul Penal, potrivit cu care "raportul sexual cu o persoana de sex feminin, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apara ori de a-si exprima vointa constituie viol". Pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
De ce greselile astea genetice au iesit dupa 5 luni?
11. Irina
July 20th, 2015 at 1:41pm
Au ieșit după cinci luni de arest preventiv. Încă nu s-a încheiat procesul, n-au primit condamnările.
12. cucu
July 20th, 2015 at 5:29pm
"Si pentru ca memoria mea inca functioneaza, mi-amintesc, iar si iar, de Tudorel Butoi. De lelitele balcanice care trebuie sa aiba grija cu cine urca in lift si care trebuie sa se abtina de la a bate parcurile ca exploratorii"

pai io nu te-as sfatui sa mergi sumar imbracata prin south bronx.
parca vad: bar de negri,unii iesiti din puscarie,la un paharel de vorba,stabilind circuite financiare de coltzu strazii ptr niste praf.

niste curve obosite,fumand.

si intra irina,diafana,tocuri cui,rokitza transperenta.
lasa sa-i cada o batista.
se apleaca gratios dupa ea, lasand sa i se vada toate cele.
dupa care,eterica se indreapta catre baie.
evident,orice femeie are dreptul sa mearga la baie cum vrea ea imbracata,nu?

si totusi,la cateva minute e violata de niste handralai negri 20cm

intrebarea nu se pune oare ce cauta irina intre niste sule nespalate si-n erectie, caci irina are tot dreptu sa mearga imbracata cum vrea si in ce mediu vrea.

intrebarea e de ce au fost aia atat de nesimtziti si de magari draga.

e foarte ciudat ca pe aceasta planeta se intampla crime si violuri.
da si mai ciudat e sa ignori acest lucru.
butoi avea dreptate; mai tii cont dreaq si de context,ca n-o sa explici unei sule nf de 2 ani iesite de puscarie ca tu ai tot dreptu democratic sa ti-o plimbi in fata lui.
nu de alta,da ti-o iei ca o proasta. chit ca ala face dupa aia puscarie. si politia nu poate fi invinovatita; ca n-are cum sa-l bage pe ala la inchisoare inainte de a se produce fapta.

context fey m***rilor,context.
13. fiore
July 21st, 2015 at 9:18am
are dreptate nickolle. dupa mine,le-as da 20 de ani de inchisoare si i-mi pare rau ca au apus acele legi vechi care functionau pe vremuri la turci,adica hotului care fura i se taia mana cu iataganul,violatorilor ar trebuii sa li se taie ......, dar vezi doamne,asta intra la mutilare de persoane, la biata fata ca a ramas mutilata psihic nu se gandeste nimeni. halal tara cu halal judecatori din pacate......
14. Mimiam
July 21st, 2015 at 10:12am
Este de neconceput atitudinea celor care -i scuza pe violatori, de ce nu au facut-o intre ei daca sunt asa de grozavi,cred ca merita ani buni de inchisoare la care sa li se adauge si o pedeapsa suplimentara pentru atitudinea defaimatoare la adresa fetei.Rusine completului de judecata,SA NU AJUNGA COPIII LOR SA TREACA PRIN CE A TRECUT ACEA FATA! Rusine parintilor care i-au educat!
15. Irina
July 21st, 2015 at 10:14am
Cucu, not again.
Stii ce-a facut Butoi prin excelenta lui interventie? A mai convins niste femei sa nu depuna plangere si sa creada ca e vina lor. De-asta n-are cum sa-mi iasa din cap ineptul.

Mai are sens sa-ti explic ca sunt violate si femei de 80 de ani, si femei imbracate pana in dinti, ca violul e despre violenta si putere, nu despre sex? Ca 80 la suta dintre violuri sunt infaptuite de cunoscuti ai victimelor, nu de negri din Bronx, pe care nu-i cunostea fata in rochie diafana si tocuri cui? Nu, nu mai are.


Hai pa.
16. cucu
July 21st, 2015 at 1:49pm
irina, butoi n-a pomenit nimic de babele de 80 de ani. ci a pomenit de unele situatii in care se aplica o vorba frumoasa:
" si-a cautat-o cu lumanarea"
stiu,expresia nu e valabila ptr feministe,caci asa ceva nu s-exista.
bineinteles ca ti-o poti lua si fara s-o cauti cu lumanarea.
'da cel putin sa nu fii tampita si sa te bagi in situatiile in care de la lumanare poti lua foc.
17. cucu
July 21st, 2015 at 2:08pm
adica,reformulez,ca sa intelegi si tu :
butoi a facut referire doar la situatiile de risc sporit.
e evident daca ma duc intr-un birt din ferentari,am sanse mai mari sa iau bataie decat la restaurantul marriott.
la fel, o femeie are sanse mai mari sa fie violata noaptea in parc decat la ateneul roman.
butoi la asta facea trimitere : evitarea situatiilor de risc sporit.
ca doar nu v-a zis sa nu mergeti la ateneu draga,hooo.
18. Irina
July 21st, 2015 at 4:14pm
Niet. Erau referiri la urcatul in lift. Da un search inainte sa te erijezi in aparatorul unui inept. N-a facut niciun fel de discriminare, a vorbit ca si cum toate femeile violate s-ar supune singure la riscuri inimaginabile, cum ar fi urcatul in lift si batutul parcurilor.

Apoi, s-a mai plans si de ce excedati sunt ei, politistii, de ”lelitele balcanice”.

Cred ca avem standarde diferite, dar pentru mine asta nu e profesionist si ar fi trebuit sa fi zburat din sistem in secunda doi.
19. Una
July 21st, 2015 at 8:21pm
Dacă tânără chinuita de cele 7 animale citește vreau sa știe ca mă gândesc la ea, ca îi doresc putere sa se ridice din mocirla în care au aruncat-o hienele alea. Fii tare si fruntea sus. :)
20. cucu
July 22nd, 2015 at 8:49am
Niet. Erau referiri la urcatul in lift. Da un search inainte sa te erijezi in aparatorul unui inept

dar irina draga mea,in lift s-au intamplat multe violuri si agresiuni.
zau ca butoi are dreptate, sunt o gramada de cazuri relatate in media.
plus ca in cazul in care esti doar pipaita/ciupita de fundulet sau de sani,nici nu poti demonstra acest lucru caci se stie,in lifturile noastre comuniste nu prea sunt camere de luat vederi.

ala la etajul 1 de deschide la slitz,la etajul 3 si-o freaca de tine cu cutitul la gatul tau si la etajul 8 iese satisfacut din lift.
si tu te superi pe butoi!

poate o fi o kestie tipic feminina sa te superi pe-un om care atrage atentia asupra unor riscuri obiective; si sunt obiective fiindca politia are probabil o gramada de cazuri de agresiuni prin parc/lift/bodegi,etc. adica statistica vorbeste,nu butoi.

te comporti ca un copil care se supara pe tine daca-i atragi atentia sa aiba grija in ce lacuri se scalda,zau.
21. Irina
July 22nd, 2015 at 10:36am
Bun. Și ție ți se pare normal să fii blamată că mergi cu liftul. A ajuns și ăsta sport extrem.

Discuția asta e lipsită de sens atâta timp cât tu crezi că treaba unei autorități publice este să blameze victimele pentru că iau liftul.

Te-aș mai întreba și dacă tu crezi că pe fruntea violatorilor scrie ”violator”, dar zău de are vreun sens.
22. cucu
July 22nd, 2015 at 1:15pm
"Bun. Și ție ți se pare normal să fii blamată că mergi cu liftul. A ajuns și ăsta sport extrem"

nu blamata . ci avertizata.
avertizata ca unele situatii implica dpd vedere statistic riscuri sporite.
blamatu e in capu la tine. ai preluat un cliseu feminist fara sa-l rumegi suficient.

daca ti se spune ca nu e bine sa stai in soare mult timp pe cod de canicula, nimeni nu te blameaza daca totusi o faci.
dar e normal sa avertizezi lumea de probabilitatea destul de mare de aparitie a insolatiei. e chiar indicat.

daca faci curse de masini,probabilitatea de a muri accidentat e mai mare; daca te plimbi noaptea prin parcu cu pupezi ,probabilitatea de a fi violata e mai mare. o zic statisticile politiei,nu butoi.

io zic ca voi feministele sa declarati razboi probabilitatilor.


"Te-aș mai întreba și dacă tu crezi că pe fruntea violatorilor scrie ”violator”, dar zău de are vreun sens"

nu,nu scrie. cum nu scrie pe fruntea nimanui daca e bataus. dar tot nu e indicat sa mergi ca barbat in galeria stelista, si sa strigi hai dinamo.
nu de alta dar risti sa afli repede pe fruntea cui scrie bataus.parol. pana le explici despre dreptu tau suveran de a sta unde vrei si sa strigi ce vrei, ti-ai luat-o prin toate partile.
o fi toba de vina.
23. Irina
July 22nd, 2015 at 1:24pm
Blamatul nu e în capul meu și te-aș ruga să nu folosești tonul ăsta cu mine. Blamatul a fost la el, în momentul când a jignit victimele numindu-le ”lelițe balcanice” și reproșându-le faptul că îi ”năpădesc” în secții.

Doi la mână. E dovedit că astfel de discursuri nu funcționează. Repet, 80 la sută din violuri sunt înfăptuite de CUNOSCUȚI. Nu de necunoscuții din lift, parcuri etc.

Trei la mână, transmit un mesaj foarte periculos: decizia e la victimă, agresorul e doar un biet instigat.

Te-ntreb și eu de ce în vest, unde societatea e mult mai permisivă cu goliciunea femeilor, violurile sunt mult mai puține, iar în țări ca India, unde femeile poartă cearșafuri pe ele, sunt la ordinea zilei?

De ce n-auzim de violuri masive în comunitățile de nudiști, de pildă?

Tot statistică e, dar asta nu-ți pică bine.
24. cucu
July 22nd, 2015 at 4:35pm
"Te-ntreb și eu de ce în vest, unde societatea e mult mai permisivă cu goliciunea femeilor, violurile sunt mult mai puține, iar în țări ca India, unde femeile poartă cearșafuri pe ele, sunt la ordinea zilei?

violul e un aspect ce tine de educatie. un popor needucat inseamna parcuri riscante. romanii sunt cum sunt. deci parcurile sunt riscante. exact ce-a zis prietenul tau butoi.


"Doi la mână. E dovedit că astfel de discursuri nu funcționează. Repet, 80 la sută din violuri sunt înfăptuite de CUNOSCUȚI. Nu de necunoscuții din lift, parcuri etc. "

e irelevant ce spui.

acum,daca vine unul si-ti spune: irina,daca esti dinamovista nu ai ce cauta in galeria stelista,ce faci? spui cumva ca sfatul nu e bun fiindca oricum femeile au sanse mai mari sa ia bataie de la sotii lor?
bravos logica :)

paza buna trece violul rau. asta e esenta. nu vad care-i problema daca sfatuim bietele femei sa nu se expuna aiurea. noi iubim femeile.
25. Irina
July 22nd, 2015 at 5:43pm
Nu, violul nu tine de educație. Violul ține de cum se raportează societatea la el.
La noi, se raportează așa și așa, violuri așa și așa. În vest, toleranță zero, violuri puține. În est, toleranță mare, victimă blamată până la a fi ucisă de familie în unele zone, violuri multe.

Cam așa arată ”harta riscurilor”.

În rest, crede-mă, chiar nu mai e nevoie de voci din astea. NOI TOATE SUNTEM CRESCUTE ÎN FRICĂ.
Nu face aia, nu te duce colo, nu umbla așa. De când ne conștientizăm sexul, ne conștientizăm frica.
Oameni ca tine sau ca Butoi nu fac decât să adâncească anomalia.

Stăteam și mă gândeam într-o seară fix la asta: dacă e normal să-mi fie frică să mă duc două străzi mai încolo. Om adult, sănătos, autonom.

Parcă v-am mai spus că stau pe lângă Perla. Da, da, unde-a fost violată jurnalista ziua în amiaza mare. Și acolo e nesigur, domnule Cucu? Ooops. Te pomenești că paza bună n-a mai trecut violul rău.

Unde e sigur, domnule Cucu?
26. cucu
July 22nd, 2015 at 10:49pm
"Parcă v-am mai spus că stau pe lângă Perla. Da, da, unde-a fost violată jurnalista ziua în amiaza mare. Și acolo e nesigur, domnule Cucu? Ooops. Te pomenești că paza bună n-a mai trecut violul rău.
Unde e sigur, domnule Cucu?

pai nicaieri nu e sigur. nici macar in state unde poti incasa un glont la fix.
dar zonele de risc sunt diferite. la perla e mai putin probabil ( chiar daca s-a intamplat) s-o patesti decat pe centura.
ia statisticile politiei.

sa ignori o realitate clara conform careia anumite situatii sunt mai riscante decat altele inseamna sa bagi capu la nisip:)
oare ce inseamna "cartiere rau famate"? o fi o definitie misogina,cine stie.
pai ia du-te si plimba-te fato prin ferentari,noaptea. in rokitza scurta ,ca nah, e cald.
sau pe centura.pe langa soferii de tir.
ai tot dreptu de femeie emancipata sa te plimbi pe unde vrei. arata-le femeilor ca locurile periculoase/rau famate sunt un mit al politiei.
succesuri.

admin:
"Imi place cum compara el situația unei femei care suie in lift cu un barbat sau merge singura prin parc cu situația unui dinamovist care se duce intenționat sa provoace la bataie in galeria stelista. Ca si cum femeile se duc prin parcuri cu intenția de a provoca barbatii la viol."

n-am zis ca dinamovistul provoaca intentionat.
daca vrei poti s-o iei asa. si cand te duci pe stadion cu cele mai pasnice idei,tot trebuie sa ai grija ce strigi si unde strigi.
adica sa ai grija sa nu nimeresti din greseala in galeria stelei cand tu te bucuri ptr dinamo.
altfel risti sa ti-o iei. corect? corect. oare de ce?
pai fiindca pe stadion e vorba de un context care poate degenera.

la fel,pentru un violator,un parc intunecat si o femeie singura poate sa reprezinte un context perfect. una e cand femeia e in timpul zilei si printre oameni ( chit ca se intampla si atunci).
dar ehei,parcul sau liftul...unde sunt doar ei doi...mult mai usor.

la fel, ziaristii care merg pe teatrele de lupta nu merg sa-si provoace moartea. dar isi asuma evident un risc generat de context.
cam cum a fost cu ziarista americana violata de egipteni.

whatever.comentariile tale mustesc a inteligenta vericule.
27. Irina
July 23rd, 2015 at 10:58am
Cucu, tu centrezi, tu dai cu capul.
Nu a negat nimeni existența cartierelor rău-famate. A zonelor cu infracționalitate mare.

Ci eficiența mentalității de tip: femeia e de vină că s-a expus.

Mentalitatea asta a dus la monstruozități precum atitudinea sătenilor. Căci contribuie, vrei sau nu, la exonerarea violatorilor și deresponsabilizarea lor.

Asta e elefantul mare pe care tu-l ignori.
28. cucu
July 23rd, 2015 at 3:25pm
"Ci eficiența mentalității de tip: femeia e de vină că s-a expus."

mai,de vina nu e femeia.
cum de vina n-a fost nizi ziarista amercina, violata in egipt fix in piata mare.
dar de expus,evident ziarista s-a expus.
ca expunerea nu inseamna vina,de acord. ci inseamna risc asumat.
ai riscat,ai pierdut,ti-ai luat-o.
daca insa femeia se expune fara sa constientize riscul ( nu toate femeile sunt inteligente ca si ziarista din cairo),multi sunt tentati s-o faca pe respectiva proasta. adica ,vezi doamne,prostia ei a facut-o sa se bage in gura leului.

oricat de blamat este faptasul,cand auzi ceva de genu " a vrut sa-si arate curajul in fata iubitei si a decis sa umble cu un ceas rolex expus pe brat, prin ghetouri; a pierdut si ceasul si 3 dinti din fata" parca stai si te gandesti ce-o fi fost in capul victimei.
daca in schimb omul se plimba normal si e luat la bataie de un huligan cu spirit de observatie care i-a observat ceasul,e altceva.nimeni nu se gandeste sa-l faca tampit.

in termeni academici,in primul exemplu avem de-a face cu "victima tampitzica".
in al doilea exemplu,avem de-a face cu " victima non-tampita"

sigur,in ambele cazuri huliganul e vinovat si primeste aceiasi ani de inchisoare.
dar in primul caz incidentul era evitabil. in al doilea,nu.
si oricat ai incerca sa explici ca indiferent de cat de tampit era ala cu ceasu prin ghetouri, el nu trebuie blamat,e greu sa convingi lumea. prostia de obicei e considerata o culpa.
tara necivilzata, ce sa-i faci.
29. Roofie
July 23rd, 2015 at 9:13pm
Femeile sunt violate la greu prin universitati ca Oxford sau Harvard (adormite cu Rohypnol strecurat in bautura), si nu se pate spune despre barbatii care le frecventeaza ca sunt abrutizati si inculti. Dar acele universitati exmatriculeaza un student pentru plagiatul unei teze, dar nu si pt violarea unei colege. Toleranta mare pt viol.

Si acum sa spunem ca femeile alea se expun constient riscului de a fi violate cand merg la facultati si ca poarta o parte din vina cand se intampla.

E adevarat ca daca nu merg cu liftul, ca daca nu se plimba prin parcuri, ca daca nu frecventeaza universitati n-ar mai fi violate acolo, ca daca nu se imbata n-ar mai fi violate in timp ce zac inconstiente, nicio feminista normala la cap n-a negat ca daca o femeie ar sta in camera ei toata viata ei, cu usa incuiata si niciun contact direct cu alte persoane, n-ar fi violata.

A fi femeie si a traversa seara un parc rau famat nu e acelasi lucru cu a merge intr-o galerie de stelisti sa strigi hai dinamo sau a te plimba prin Bronx cu un ceas Rolex la mana.


A fi femeie inseamna si sa nu-ti permiti sa locuiesti in Pipera si sa meargi la non-stop cu masina.

Multe femei lucreaza de noapte, au cate 2 joburi si trebuie sa traverseze zone rau famate, caci acolo au rezidenta.

Alte femei locuiesc la etajul 10 si nu pot urca ca au probleme cu inima sau cu picioarele.

Pana la urma daca barbatii sunt cei care violeaza in nr mare, poate barbatii n-ar mai trebui sa aiba voie sa iasa din case dupa anumite ore, sa urce cu liftul, sa frecventeze parcuri, universitati, baruri etc. Nu?

Ca daca tot sunteti incapabli sa va asumati raspunderea pt propriile fapte sau sa-i blamati aspru pe cei care n-o fac, poate voi ar trebui sa stati intr-o camera toata viata, cu usa incuiata si fara contact direct cu lumea exterioara.

Dar revenind la exemplul cu facultatile de prestigiu, barbatii violeaza si alti barbati (si multe femei) nu-i condamna, ci se focuseaza pe victima si partea ei de vina, fiindca violul a fost din vremuri stravechi un mojloc de control social al femeilor. And it works like a charm.
30. cucu
July 24th, 2015 at 1:13pm
" Dar acele universitati exmatriculeaza un student pentru plagiatul unei teze, dar nu si pt violarea unei colege. Toleranta mare pt viol. "

astai-i gogonata rau:)
daca violul e dovedit,studentul zboara in secunda doi.
daca nu se poate proba violul,sigur,doar declaratia femeii nu e suficienta.
mai mai,ce la mai inventezi...:)

"Pana la urma daca barbatii sunt cei care violeaza in nr mare, poate barbatii n-ar mai trebui sa aiba voie sa iasa din case dupa anumite ore"

n-ai cum sa interzici barbatilor iesitul,functioneaza prezumtia de nevinovatie.
iar pe femei nimeni nu le opreste sa iasa la ce ore vor. sigur, riscul e tot al lor.
31. Roofie
July 24th, 2015 at 8:21pm
www.huffingtonpost.com/winnie-m-li/harvard-rape_b_5079796.html

www.huffingtonpost.com/2014/10/15/harvard-law-professors-sexual-assault-policy_n_5993510.html

''Expulsion for sexual assault is rare at Harvard, and infrequent nationwide.''

NUuuu, cand violatorii condamnati umbla liberi noaptea dupa victime si societatea blameaza ziua victimele cu ''ce a cautat la ora 1 noaptea in parc in fustita vaporoasa'', nu prea mai poti spune ca pe femei nu le opreste NIMENI sa iasa la ce ore vor sau sa faca ce vor. Ar fi ridicol !! :))))))

Violul si modul in care justitia si societatea se raporteaza la victime, sunt un mijloc indirect de pedeapsa a femeilor care nu se supun anumitor rigori sociale dictate de barbati. Violul devine astfel arma justitiara. Citeam pe undeva ca fata din Vaslui ar fi fost violata ca pedeapsa ca a respins avansurile unuia dintre atacatori.



''iar pe femei nimeni nu le opreste sa iasa la ce ore vor. sigur, riscul e tot al lor.''

Societatea e direct responsabila de gradul de risc la care se supune o femeie, voluntar sau involuntar, cand iese noaptea din casa.

Nu femeia.
32. Una
July 25th, 2015 at 3:43pm
Irina cucu tb sa se vada, pare ca au multe de vb.
33. cucu
July 27th, 2015 at 9:12am
"Societatea e direct responsabila de gradul de risc la care se supune o femeie, voluntar sau involuntar, cand iese noaptea din casa. "

de acord. societatea e direct responsabila si ptr gradul de risc legat de crime sau de furturi. dar din pacate,violenta nu a putut fi eradicata total,in nicio tara. cunosti tu una? violenta poate fi doar pedepsita.

daca te urci in tramvaiu 32 spre rahova cu 100 milioane in posetuta,in maxima aglomeratie si te plangi ca ai fost furata,inseamna ca esti toanta.
cat timp societatea nu-ti poate garanta ca te poate feri de infractori ( iti garanteaza doar ca infractorii prinsi sunt pedepsiti) doar o idioata poate ignora cuvantul "risc", "ucigasi","violatori","pedofili" etc.

te sfatuiesc cand vei avea copii sa nu-i scapi din vedere. pedofilu neprins e cetatean cinstit.
daca-ti este rapit copilul in parc ,esti libera sa dai in judecatata statul ptr ca tu ai stat ca proasta pe banca si n-ai fost atenta 5 minute la ce se intampla cu el.
si de ce n-ai fost atenta ? ah da, pai fiindca statul trebuia sa aiba grija sa nu ti se fure copilul.
si la fel, statul trebuie sa aiba grija sa n-o iei tu sub coada dupa ce te imbeti manga.

se vede ca-ti plac basmele.
cat timp nu exista solutie pentru stoparea infractionalitatii ci doar ptr pedepsirea ei ,esti nevoita sa evaluezi singura situatiile in care exista un risc potential. daca nu poti,esti iresponsabila.
34. Roofie
July 27th, 2015 at 4:35pm
Da. Sunt toanta si, deci, iresponsabila. Prin urmare nu pot fi avea responsabilitate morala pt propriul viol.

Daca ma fac manga in curu gol prin parcul IOR,la 1 noaptea, si sunt gang-banguita de 10 insi, nu ma poti trage la raspundere fiindca pesoanele cu dizabilitati intelectuale (sau coocoo) nu au discernamant.

Hai ca plictisesti. Altceva mai interesant ai de spus ?
35. cucu
July 27th, 2015 at 4:51pm
Daca ma fac manga in curu gol prin parcul IOR,la 1 noaptea, si sunt gang-banguita de 10 insi, nu ma poti trage la raspundere fiindca pesoanele cu dizabilitati intelectuale (sau coocoo) nu au discernamant.

unde am zis ca te trag la raspundere ?
ah,ca te fac iresponsabila, e cu totul altceva.
casca bine okisorii tai frumosi.
36. cucu
July 27th, 2015 at 5:05pm
"Da. Sunt toanta si, deci, iresponsabila. Prin urmare nu pot fi avea responsabilitate morala pt propriul viol.

pai pe acelasi fir logic poti spune ca un violator iresponsabil nu poate avea raspunderea morala ptr un viol.

si uite cum s-a gasit tusea cu junghiu. doi iresponsabili.
37. Roofie
July 27th, 2015 at 5:37pm
:))))))))) Pai nu are. Dar tot trebuie retinut la racoare/sanatoriu, dupa caz, ca e pericol public.

On a more serious note:

La tribunal:
Un tanar era acuzat de viol... Judecatoru' intreaba:
- Acuzat! Este sau nu adevarat ca in data de Decembrie ati violat-o pe Marioara Piscupescu?
Acuzatul:
- Dom' judecator jur ca nu i-am facut nimic! Nu i-am atins nici macar un fir de par!
In sala o baba, cam surda, sta langa unu':
- Ce zice maica, ce zice?
- ZICE CA NU I-A ATINS NICI MACAR UN FIR DE PAR!!
- Ce precizie maica, ce precizie!

Hai gata ca profit si nu-i frumos !
38. cucu
July 27th, 2015 at 5:43pm
si uite cum ai reusit sa banalizezi un subiect atat de tragic:)
pai ce facusi soro?

daca te vede irina, ti-o trage.
da nu in sensu de lesbiana.
Posteaza si tu un comentariu la "Culpabilizarea victimei si absolvirea agresorilor. Satul care face front comun cu violatorii"
Nume *
Mail (nu va fi publicat)*
Comentariu
Introduceti codul din poza alaturata pentru verificare
posteaza comentariu
coltul misoginului
Noua strategie de marketing religios: biserica in forma de pantof
Noua strategie de marketing religios: biserica in forma de pantof
Stiti ca, in ultimul timp, mallurile si-au extins rolul de centre de cumparaturi si au devenit un [...]
top 5
Calculeaza IMC
Greutatea dvs. (in kg )
Inaltime (in cm)
Calculeaza
Calculeaza necesarul caloric:
Greutatea dvs. (in kg )
Inaltime (in cm)
Varsta

Efort depus
Calculeaza
Calcul fertilitate:
Data ultimei menstruatii
Numarul de zile dintre menstre:
Zile
Menstruatie
Zile
Calculeaza
newsletter
Ultimele comentarii
Motina (2024-04-21 16:00:45) ABC-ul libidoului. Partea a doua Trăiesc și lucrez aici, în Marea Britanie. După 2 ani de căsnicie, soțul meu m-a lăsat cu doi copii și viața mea a fost spulberată. Aveam chef să pun capăt, aproape că m-am sinucis ...
Megan Olsen (2024-04-15 23:47:23) ABC-ul libidoului. Partea a doua Am observat că soțul meu mă înșela și nu se mai implica în căsătoria noastră. Când l-am întrebat care este problema, mi-a spus că nu este fericit și că cere ...
Rosel Mavela (2024-04-09 23:23:14) ABC-ul libidoului. Partea a doua Soțul meu m-a părăsit pentru o altă femeie, Cel mai dureros lucru este că eram însărcinată cu al doilea copil. Am făcut totul pentru a-l face să se întoarcă acasă, dar nimic nu ...
Julie Renard (2024-04-04 22:38:08) ABC-ul libidoului. Partea a doua Principalul motiv pentru care sunt aici astăzi este să împărtășesc acest articol lumii despre modul în care doctorul Ilekhojie m-a ajutat să-mi recuperez fostul iubit care s-a ...
Angelika Povillas (2024-03-31 23:50:42) ABC-ul libidoului. Partea a doua Eu și soțul meu ne-am luptat cu probleme maritale în ultimele 8 luni și nu știam că familia este creierul din spatele problemelor pe care le-am avut vreodată. Problemele au escaladat și ...
horoscopul de azi